Femeia frumoasă – Versuri de Ion Minulescu
1. Femeia-i un mănunchi de cântece și flori,
Țesut cu dor și vise sub cerul plin de nori.
Când trece pe alee, în ochi i se aprind
Scântei de aur pur, ce noaptea o cuprind.
2. Cu părul ei de aur și zâmbetul senin,
Femeia-i ca o vară, când înflorește-n plin.
În glasul ei se-aud ecouri de poveste,
Și timpul se oprește, și totul se nădește.
3. Ea poartă-n umblet pașii luminii de cleștar,
Și-n ochii ei adânci se naște-un alt hotar.
De-ar fi să scriu cuvinte, nu mi-ar ajunge cerneala,
Căci frumusețea ei depășește și ideala.
4. Când stă pe malul mării și-ascultă valul clar,
Gândurile-i zboară ca vântul de nectar.
Femeia-i un mister, de basme țesută,
Iar inima ei caldă e-n veci nepricepută.
5. Privirea ei te farmecă și te cufundă-n vis,
Cu ea pășești pe căi de doruri nenespus.
Și-n glasul ei răsună chemarea unui zbor,
Ce te ridică-n ceruri și-n brațe de amor.
6. Femeia-i o comoară, un cântec de vioară,
Pe buze-i stă iubirea ce niciodată moare.
Ca floarea ce răsare din ploi de primăvară,
Femeia-i un simbol al vieții ce tresară.
Analiza și Interpretarea Operei “Femeia Frumoasă” de Ion Minulescu
Poezia “Femeia Frumoasă” de Ion Minulescu este o operă lirică ce sărbătorește frumusețea și misterul feminin. În cele șase strofe ale sale, Minulescu captează esența și farmecul femeii prin imagini poetice bogate și metafore sugestive.
În prima strofă, femeia este descrisă ca un “mănunchi de cântece și flori”, o imagine care sugerează complexitatea și diversitatea frumuseții sale. Este o ființă plină de dor și vise, aducând cu ea o energie ce poate transforma chiar și cea mai mohorâtă zi. Versurile sugerează că prezența femeii este una magică, capabilă să aducă lumină acolo unde domnește întunericul.
Al doilea vers subliniază și mai mult aura divină a femeii, asociind-o cu vara, un anotimp simbolic pentru plenitudine și viață. Vocea ei este descrisă ca având ecouri de poveste, indicând nu numai frumusețea fizică, dar și profunzimea spirituală și emoțională.
În cea de-a treia strofă, Minulescu ne îndreaptă atenția către un alt aspect esențial: misterul feminin. Femeia este văzută ca o entitate de nepătruns, ale cărei profunzimi și taine sunt greu de descris în cuvinte. Ea este portretizată ca o ființă capabilă să creeze noi orizonturi, să inspire chiar și cele mai îndrăznețe fantezii.
Strofa a patra aduce un simbolism legat de natură, cu femeia aflată pe malul mării, ascultând valurile. Aici, Minulescu subliniază legătura armonioasă dintre femeie și natură, ambele fiind surse de inspirație și introspecție pentru poet.
Ultimele două strofe reiterează ideea că femeia este un simbol al iubirii nemuritoare, o muză eternă care, prin simpla sa prezență, poate ridica spiritul uman la noi înălțimi. Ea este comparată cu o floare de primăvară, simbolizând renașterea și speranța.
Ion Minulescu reușește prin “Femeia Frumoasă” să creeze o odă dedicată femeii, ridicând-o la rang de divinitate. Poezia este nu doar o celebrare a frumuseții feminine, ci și o explorare a complexității psihologice și emoționale, atrăgând atenția asupra importanței ei în cadrul existenței umane.
Opera lui Minulescu este un exemplu elocvent de lirism romantic, în care sentimentele și emoțiile sunt exprimate cu o intensitate și un rafinament deosebit. “Femeia Frumoasă” rămâne o capodoperă a literaturii române, continuând să inspire și să încânte cititorii prin frumusețea și profunzimea sa.
