Lasa-mi toamna pomii verzi – Adrian Păunescu
Lasa-mi, toamna, pomii verzi
Nu-i fierbe iar in focul tau,
Mai bine uita-te-n livezi
Cum varfu-ntoarce spre apogeu.
Si lasa-mi iarba pe campii,
Nu o-ncalzi cu frunze reci,
Mai lasa-mi visurile vii
Cu melodia lor de greci.
Lasa-mi, toamna, pasari sus,
Sa-mi cante-ntruna, pana pleaca
Pe drum senin si nepatus,
Pe calea lumii vesnic treaca.
Mai lasa-mi, toamna, sufletul,
Nu-mi tulbura izvorul clar,
Lasa-mi, te rog, si gandul viu,
Cu visul lui de caprioara.
Analiza și Interpretare
Poemul „Lasa-mi toamna pomii verzi” de Adrian Păunescu este o capodoperă lirică ce explorează tematica naturii și trecerea timpului, cu accent pe dorința de a păstra frumusețea și vitalitatea vieții chiar și în fața inevitabilelor schimbări aduse de anotimpuri. Poezia începe cu o rugăminte adresată toamnei de a păstra verdele pomilor, simbol al vieții și prospețimii, sugerând o dorință de a amâna inevitabila transformare și trecere a timpului.
Prin expresia „Lasa-mi toamna pomii verzi”, autorul transmite nu doar o dorință de conservare a naturii, ci și o dorință de protejare a propriilor amintiri și trăiri. Verdele pomilor devine astfel un simbol al tinereții și al amintirilor plăcute, iar toamna, cu transformările sale, simbolizează trecerea timpului care aduce schimbări ireversibile.
Adrian Păunescu folosește imagini vizuale și auditive pentru a sublinia frumusețea naturii și a vieții. În strofa a doua, el menționează iarba de pe câmpii și „visurile vii”, sugerând ideea de continuitate și perpetuare a frumuseții și speranțelor umane. Prin această personificare a naturii, poetul aduce în prim-plan legătura profundă dintre om și natură, subliniind dependența noastră de frumusețea și echilibrul natural.
În strofa a treia, Păunescu își dorește ca păsările să rămână sus, cântând, până când ele însele decid să plece. Această imagine evocă libertatea și frumusețea zborului, dar și ideea de libertate interioară, de capacitate de a alege momentul plecării sau al schimbării. Astfel, păsările devin un simbol al speranței și al dorinței de a trăi momentul prezent cu toată intensitatea sa.
Ultima strofă aduce în prim-plan ideea de suflet și gând, poetul rugând toamna să nu-i tulbure izvorul clar, simbolizând limpezimea și puritatea gândurilor și sentimentelor. În acest context, claritatea izvorului devine o metaforă pentru autenticitatea trăirilor și a emoțiilor, pe care poetul dorește să le păstreze nealterate de trecerea timpului și de schimbările inevitabile ale vieții.
Poezia „Lasa-mi toamna pomii verzi” este nu doar o reflecție asupra naturii și timpului, ci și o meditație profundă asupra dorinței umane de a păstra intactă esența vieții și a trăirilor autentice. Adrian Păunescu reușește să creeze o imagine vie și memorabilă a frumuseții și efemerității vieții, oferind cititorului o ocazie de introspecție și apreciere a momentului prezent.
Prin limbajul său simplu, dar profund, poetul ne invită să contemplăm frumusețea naturii și a propriei noastre existențe, să reflectăm asupra legăturii noastre cu mediul înconjurător și să ne amintim să trăim cu intensitate fiecare clipă. Mesajul poeziei este unul universal, atingând corzi sensibile ale inimii și oferind o perspectivă unică asupra frumuseții și fragilității vieții.
