Oila Oila – Poezie populară românească
Oila, oila, o, oila, oila, o
Oila, oila, o, oila, oila, o
La stână sus la munte
La stână sus la munte
Hai mândro să ne ducem
Hai mândro să ne ducem
Oila, oila, o, oila, oila, o
Oila, oila, o, oila, oila, o
Că-i vreme de plecat
Că-i vreme de plecat
Și iarba de cosit
Și iarba de cosit
Oila, oila, o, oila, oila, o
Oila, oila, o, oila, oila, o
Căci mieii cresc în vale
Căci mieii cresc în vale
Și dorul mă doboară
Și dorul mă doboară
Oila, oila, o, oila, oila, o
Oila, oila, o, oila, oila, o
Cu dragoste de munte
Cu dragoste de munte
La stână iar să urcăm
La stână iar să urcăm
Analiza poeziei Oila Oila
Poezia “Oila Oila” este o creație populară românească, adânc ancorată în tradiția pastorală a vieții la munte. Structura versurilor și repetițiile constante creează o melodie care aduce aminte de cântecele păstorilor, evocând frumusețea și simplitatea vieții rurale. Așa cum sugerează versurile, tema centrală a poeziei este legată de viața pastorală și de dragostea pentru natura montană.
Un aspect important al acestei poezii este repetiția versurilor “Oila, oila, o, oila, oila, o”. Această repetiție nu doar că dă un ritm și o cadență textului, dar și subliniază importanța elementului pastoral – oile – în cultura românească. Oile sunt simboluri ale prosperității și continuității, iar cântarea acestora transmite un sentiment de liniște și stabilitate.
De asemenea, legătura cu natura este accentuată de mențiunile despre “munte”, “vale” și “iarba de cosit”. Acest lucru sugerează nu doar frumusețea peisajului românesc, ci și legătura strânsă pe care oamenii de la țară o au cu pământul și ciclul natural al vieții. În poeziile populare românești, natura nu este doar un fundal pitoresc, ci un actor activ în viața de zi cu zi a oamenilor, o sursă de inspirație și reflecție.
Un alt element esențial este prezența dorului, un concept profund românesc, greu de tradus în alte limbi. Versul “Și dorul mă doboară” sugerează o nostalgie și o dorință constantă de întoarcere la origini, la locurile natale, la o viață simplă și autentică. Dorul devine o forță puternică care îl cheamă pe păstor înapoi la munte, simbolizând nu doar dorința de a fi acolo unde sufletul se simte acasă, ci și legătura indestructibilă dintre om și locurile sale de baștină.
Dragostea pentru munte și pentru activitățile pastorale este exprimată cu intensitate în versurile “Cu dragoste de munte / La stână iar să urcăm”. Acest vers arată nu doar atracția față de peisajul montan, ci și respectul și admirația pentru stilul de viață pastoral. În mod tradițional, păstorii români sunt văzuți nu doar ca oameni care îngrijesc animalele, ci ca păstrători ai unui mod de viață vechi și plin de înțelepciune, transmis din generație în generație.
Poezia “Oila Oila” este, așadar, o celebră evocare a vieții rurale românești, a frumuseții și a dificultăților ei, a legăturii profunde dintre om și natură. Prin versurile sale simple, dar pline de semnificație, ea reușește să capteze esența unei culturi și să transmită emoții profunde. Este o mărturie a bogatei tradiții orale a României și a modului în care aceasta continuă să fie o parte vie și vibrantă a identității naționale. Această poezie populară ne invită să ne oprim o clipă și să reflectăm asupra valorilor fundamentale ale vieții și asupra modului în care ne raportăm la natură și la pământul care ne susține.
