Plâng și trag dintr-o țigară – Versuri de Autor Necunoscut
Plâng și trag dintr-o țigară,
Fumul se ridică-n zare,
Inima-mi se face o povară,
În tăcere, gândurile-mi zboară.
Întunericul mă-nconjoară,
Lacrimi curg fără hotar,
Visurile se destramă iară,
Rămân doar cu un gust amar.
Amintiri, precum fumul, dispar,
Într-un vârtej de neliniști și dor,
În noapte, caut un strop de har,
Sufletul să-mi fie mai ușor.
Îmi amintesc de clipe senine,
De râsete și voie bună,
Acum doar tăcerea îmi aparține,
În inima-mi, o rană abia ascunsă.
Plâng și trag dintr-o țigară,
Fumul dansând în jurul meu,
Viața pare o povară,
Îmi doresc un nou început.
Dar fumul se ridică-n tăcere,
Purând cu el dorințe vechi,
Aștept un semn, o mângâiere,
În lumea asta de povești.
Analiza și Interpretare
Versurile poeziei „Plâng și trag dintr-o țigară” surprind adâncimea emoțiilor umane prin imagini sugestive și simboluri puternice. Utilizarea fumului ca metaforă este centrală în această poezie, reflectând atât efemeritatea gândurilor și sentimentelor, cât și complexitatea psihologică a stării de spirit a naratorului.
În prima strofă, autorul ne introduce în lumea interioară a eului liric, unde „fumul se ridică-n zare” și „inima devine o povară”. Aceste imagini sugerează o apăsare emoțională profundă, ce devine mai palpabilă prin actul de a fuma, un simbol adesea asociat cu reflecția și melancolia.
Strofele următoare dezvoltă tema tristeții și a pierderii. „Întunericul mă-nconjoară” și „Lacrimi curg fără hotar” subliniază ideea că naratorul se află într-o stare de izolare și suferință. Aceste versuri comunică o senzație de lipsă de control și de neputință în fața propriilor emoții.
Un alt aspect de remarcat este contrastul dintre amintiri și prezent. Autorul evocă „clipe senine” și „râsete”, doar pentru a reveni la realitatea dureroasă a tăcerii și a unei inimi rănite. Această alternanță dintre trecut și prezent accentuează sentimentul de nostalgie și regret, dar și dorința de a găsi alinare.
Ultimele strofe aduc în prim-plan o dorință de schimbare și speranță. Deși viața pare o „povară”, naratorul își „dorește un nou început”, sugerând că, în ciuda greutăților, există o dorință inerentă de a depăși suferința și de a găsi un sens mai profund.
Simbolistica fumului se menține până la final, continuând să reprezinte trecerea și transformarea. „Fumul dansând” și „se ridică-n tăcere” sunt imagini care juxtapun fragilitatea momentelor trecătoare cu dorința de permanență și stabilitate. Astfel, poezia devine o meditație asupra naturii efemere a vieții și a căutării constante de înțelegere și eliberare.
În concluzie, „Plâng și trag dintr-o țigară” este o explorare lirică a durerii emoționale și a speranței redempționiste. Autorul reușește să creeze un peisaj interior bogat, folosind simboluri accesibile și imagini puternice pentru a comunica complexitatea experiențelor umane universale. Această poezie rămâne o reflecție evocatoare asupra naturii umane și a luptei interne cu tristețea și dorința de reînnoire.
