Jos pălăria pentru femei – Versuri de Adrian Păunescu
Adrian Păunescu, un poet remarcabil, a captivat inimile multor cititori prin versurile sale deosebite. Poemul „Jos pălăria pentru femei” reprezintă un omagiu adus feminității și complexității sufletului feminin, oferind o adâncă reflecție asupra rolului femeii în societate și în viețile noastre. În cele ce urmează, voi prezenta versurile acestui poem impresionant.
Jos pălăria pentru femei
Jos pălăria în fața ta, femeie,
Iubita mea și mama altor prunci,
Tu care duci în trupul tău o lege
Cu legile neschimbătoare, lungi.
Tu care porți în palme, ca pe-o pâine,
Durerea și iubirea pe pământ
Și faci din ea o pâine, o fântână
Din apa căreia beam râzând.
Tu care, ca o mare înțeleaptă,
Ai învățat să plângi și să nu spui,
Tu care stai cu umerii-nălțați
Și ți se-apleacă păsările-n cui.
Jos pălăria, când treci tu, femeie,
Prin fața noastră, ca un dor de jar,
Tu porți în tine toată despărțirea
Din care ne-am născut, amar.
Jos pălăria, când treci tu, iubito,
Tu care ești femeie și alint,
Tu care ne îndrăgostești de viață,
Tu care ne faci să murim cântând.
Jos pălăria, când trecem pe lângă tine,
Tu tainică și simplă ca un drum,
Drum care te îndepărtezi de noi
Ca să te întoarcem cu un nou parfum.
Jos pălăria, în fața ta, femeie,
Când porți în pântece o nouă viață,
Iar noi, bărbații, suntem doar o umbră
Pe marginea imparțială a dimineții.
Analiza poeziei „Jos pălăria pentru femei”
Poezia „Jos pălăria pentru femei” de Adrian Păunescu este o odă adusă femeii, un simbol al frumuseții, tăriei și complexității umane. Versurile sunt pline de admirație și respect față de femei, subliniind rolul lor esențial în perpetuarea vieții și în modelarea societății.
Structura poemului este caracterizată de limbajul poetic simplu, dar profund, care conturează imaginea unei femei ideale. Fiecare strofă abordează diferite aspecte ale existenței feminine, de la rolul de mamă și iubită, până la cel de purtătoare a unor valori universale.
În prima strofă, Păunescu elogiază feminitatea ca fiind o lege neschimbătoare, o constantă a vieții care se regăsește în toate aspectele existenței. Metafora „trupul tău o lege” reflectă faptul că femeia este un simbol al stabilității și al continuității vieții.
Următoarele strofe continuă să exploreze rolurile diverse ale femeii. Pe lângă a fi mamă și iubită, ea este prezentată ca o sursă de înțelepciune și un bastion al empatiei. „Ai învățat să plângi și să nu spui” evidențiază capacitatea femeii de a rezista și de a păstra calmul în fața dificultăților.
Aprecierea femeii este evidentă și în versurile „Jos pălăria, când treci tu, iubito”, unde poetul subliniază respectul purtat față de frumusețea și misterul feminin. Femeia este văzută ca un motor al motivației umane, capabilă să aducă speranță și iubire.
Poezia atinge și tema maternității, un subiect central în opera multor poeți. Versurile „Când porți în pântece o nouă viață” subliniază importanța femeii ca purtătoare a vieții și a viitorului. Aceasta responsabilitate imensă este apreciată cu un profund respect, reprezentând un motiv în plus pentru care „jos pălăria” este un gest de apreciere și recunoștință.
Adrian Păunescu, prin această poezie, oferă o perspectivă complexă asupra femeii, îmbinând elemente de sensibilitate cu cele de forță interioară. Femeia este văzută ca un pilon al societății, un simbol al iubirii și al continuității, oferind o lecție de umanitate și empatie.
În concluzie, „Jos pălăria pentru femei” rămâne un elogiu nemuritor pentru femeie, fiind o recunoaștere sinceră și emoționantă a rolului esențial pe care acestea îl ocupă în viața fiecăruia dintre noi. Poezia lui Adrian Păunescu reușește să transmită un mesaj puternic de apreciere și recunoștință, lucru care este la fel de valabil și astăzi, precum a fost în momentul în care a fost scrisă.
