Mai e vreme de colinde – Versuri de Vasile Voiculescu
Mai e vreme de colinde,
De colinde și de urări?
S-auzi cum răsună-n tindă
Pașii celor care-n zori
Vin cu buze fremătânde,
S-aducă vestea de Sus,
Că în noaptea-ntunecată
Iar s-a pogorât Iisus?
Mai e vreme de colinde?
Casele-s închise toate,
Nimeni nu mai vrea să-ascundă
Sub brad, daruri minunate,
Copiii nu mai așteaptă
Nici pe Moșul sărman.
Doar amintiri vagi ne mai poartă
Spre un alt Crăciun, fugar.
Mai e vreme de colinde,
Să ne-aducem aminte iară
De părinți, de bunici, de cei
Ce-au plecat, lăsându-ne-n dară
Tradiții și povești de Crăciun,
Pe care le uităm ades,
Dar care-n suflet ni-s ascunse,
Sub un colț de cer cernit, des.
Analiza și Interpretare
Mai e vreme de colinde, o poezie scrisă de Vasile Voiculescu, aduce în prim-plan nostalgia și reflecția asupra tradiției colindatului, o practică ce pare să se stingă în societatea modernă. Poezia nu este doar un simplu text despre sărbătoarea Crăciunului, ci și o introspecție asupra pierderii valorilor și tradițiilor care odată erau parte esențială a vieții de zi cu zi.
În prima strofă, Voiculescu ne introduce într-o atmosferă de melancolie, întrebându-se retoric dacă mai este loc pentru colinde și urări în lumea noastră contemporană. Imaginile create de „pașii celor care-n zori” și „vestea de Sus” evocă tradiția veche a colindului, când vestirea nașterii lui Iisus aducea bucurie și speranță în casele oamenilor.
A doua strofă accentuează sentimentul de înstrăinare, cu casele „închise toate” și lipsa entuziasmului pentru darurile de sub brad. Voiculescu subliniază o societate care și-a pierdut legătura cu magia Crăciunului, transpunând acest sentiment de lipsă și de gol în imaginea unui Moș Crăciun care nu mai este așteptat cu nerăbdare de copii. Într-o lume materialistă și grăbită, colindele și bucuria simplă a sărbătorii par să fi devenit memorii ale unui timp uitat.
A treia strofă este un apel emoțional și concentrează întreaga esență a poeziei printr-o chemare la rememorare și la întoarcerea spre rădăcini. Voiculescu sugerează că, deși tradițiile și poveștile de Crăciun par să se estompeze, ele continuă să existe în adâncul sufletului nostru, definindu-ne identitatea culturală și emoțională.
În concluzie, Mai e vreme de colinde este mai mult decât o simplă poezie despre Crăciun; este o meditație asupra pierderii tradițiilor și a valorilor fundamentale care ne leagă de trecutul nostru. Voiculescu reușește să capteze esența momentelor simple, dar profunde, care definiau Crăciunul tradițional, în contrast cu superficialitatea percepută a lumii moderne. Poezia ne invită să reflectăm asupra importanței tradițiilor și să ne întoarcem privirea către cele care ne-au format și ne-au menținut spiritele vii în momentele de sărbătoare.
Într-o lume în continuă schimbare, mesajul poeziei este mai relevant ca niciodată. Încurajându-ne să ne reconectăm cu trecutul nostru cultural și să prețuim tradițiile, Voiculescu ne amintește că, indiferent de cât de mult se schimbă lumea, există un loc în sufletul fiecăruia pentru magia și speranța aduse de colinde și de spiritul Crăciunului. Acest lucru ar putea însemna reînvierea unor practici care aduc oameni împreună și care reînvie conexiunile pierdute de-a lungul timpului, oferindu-ne o perspectivă mai profundă și mai autentică asupra ceea ce înseamnă cu adevărat sărbătoarea Crăciunului.
